Categorie: Activități

Rezultate admitere studii universitare 2014-2015

Gabriel Activități
0

După o lunga așteptare și mii de accesări zilnice pe site-ul oficial, “Ministerul Educației Naționale” a publicat astăzi listele cu repartizarea etnicilor din Republica Moldova, la ciclul licența aici. Organizația Studenților Basarabeni (OSB- Timișoara) felicită toți candidații admiți în centrele universitare alese, iar pe cei admiși în Timișoara îi așteaptă cu mare drag în orașul de pe Bega. Familia “OSB- Timișoara” e alături de tine – viitor student in Timișoara!                  

Pentru studenții basarabeni din România: cum să te transferi de la o universitate la alta

Activități
3

Procedura de transfer Procedura de transfer, în esență, este destul de simplă. Pentru asta ai nevoie de 3 lucruri: 1)  Acordul universității la care dorești să te transferi, că te primește; 2)  Acceptul universității la care înveți,  că îți permite să pleci; 3)  Acordul ministerului, care te transferă atât cu locul bugetar, cât și cu bursă. Deși procedura, în esență, este foarte simplă, în practică lucrurile sunt mai complicate. Acum voi detalia fiecare etapă:

Alegeri Parlamentare 2014

Activități
0

”DA”ne pasă!!! Viitorul Republicii Moldova este în mâinile noastre. Pentru a fi alături de țara noastră și de a schimba viitorul, tot ce trebuie să faci este să te înregistrezi online pe site-ul https://alegator.md/ , iar Comisia Electorală Centrală îți oferă șansa să mergi la vot și în orașul în care vă aflați.

27 iunie 2014 – O zi importantă marcată în istoria Republicii Moldova

Activități
0

Data de 27 iunie 2014 a fost desemnată zi istorică pentru Republica Moldova această a semnat Acordul de Asociere cu UE. Acest acord este cel mai important din istoria Republicii Moldova, care pune o bază solidă pentru viitorul european al ţării. E un motiv de mândrie pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Prin semnătura de azi, Europa prosperităţii, şi a siguranţei cetăţeanului se apropie din ce în ce mai mult de Republica Moldova. Drept urmare, acest acord, bazat pe respectul principiilor democratice, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, este axat pe mai multe domenii: dialogul politic privind politica externă şi de securitate, justiţia şi afacerile interne, cooperarea economică şi administrativă în numeroase sectoare, asistenţa financiară şi, ceea ce are o importantă particulară,… mai multe  »

Metodologia de școlarizare 2014

Activități
0

Dragi abiturienți, după multa așteptare, Ministerul Educației Naționale din România a publicat astăzi metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul din România. Sfatul nostru este să citiți atent această metodologie pentru a fi informați corect și a trece fără probleme prin procesul de admitere. Pentru a descărca metodologia click aici. Mult succes!

West Summer University… Revine!

Activități
0

   Am ajuns și în vara 2014, iar OSUT revine și în acest an cu o nouă ediție WSU. WSU este un proiect organizat de Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) pentru elevii absolvenți ai clasei a XI-a care vor să experimenteze viața de student. Proiectul, West Summer University (WSU) îşi propune să ajute elevii nelămuriţi cu privire la facultatea pe care şi-ar dori să o urmeze în cadrul învăţământului superior. Astfel, fiecare dintre ei va avea posibilitatea să simtă viaţa de student pe bune.

În atenția cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate !

Activități, Admitere
0

Comisia Electorală Centrală (CEC), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) şi Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) ,a lansat astăzi o aplicaţia online pe www.alegator.md. unde Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate se pot înregistra în prealabil online pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014,  Înregistrarea prealabilă a moldovenilor din străinătate va permite stabilirea concentrațiilor majore de alegători în vederea constituirii secțiilor de votare suplimentare.

OSB Timișoara și-a ales viitorul Birou de Conducere!

Activități
0

Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara a mai făcut un pas important în evoluția organizațională. In data de 01 iunie, ora 12.00 a avut loc Adunarea Generală a OSB Timișoara,în incinta Sălii de Ședințe a Consiliului Local din Timișoara. După un an în care s-a depus multă muncă în realizarea evenimentelor marca OSB Timișoara și în derularea vieții Organizației Studenților Basarabeni ,membrii Biroului de Conducere și Președintele organizației și-au prezentat rapoartele de activitate pe toată perioada mandatului.Entuziasmul cu care fiecare candidat la o funcție în cadrul Biroului de Conducere și-a prezentat candidatura și și-a motivate alegerea,a făcut să fie aleși cei mai buni dintre cei mai buni.

Inspire pregateste cea de-a 11-a editie BuzzCamp

Gabriel Activități
0

De mai bine de 5 ani de zile, evenimentul BuzzCamp este gazda dezvoltarii personale si profesionale! Incurajam tinerii sa interactioneze cu companiile de top, cu speakerii invitati, ii selectam pentru workshop-uri si ii tinem la curent cu oportunitatile de cariera oferite. 

OSB Timişoara convocă Adunarea Generală

Gabriel Activități, Admitere, Știri
0

Dragi basarabeni, onorat public, stimaţi colegi. Vă invităm sa asistaţi la Adunarea Generală a Organizatiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara care va avea loc în data de 23.02.2014  în localitatea Timşoara, Bd. C.D. Loga, nr. 1, etaj 1, sala Consiliului Local (vizavi de Filarmonica Banatul). „C O N V O C A T O R Al ședinței Adunării Generale Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara