Categorie: Admitere

Admitere în sistemul de invațământ universitar și preuniversitar în Timișoara și Romania

LA MULŢI ANI, LIMBĂ ROMÂNĂ!!!

Gabriel Activități, Admitere
0

31 august – o zi obișnuită pentru unii, cu însemnătate pentru alții și o zi de suflet pentru cei care astăzi sărbătoresc limba națională. Limba face diferența între oameni, iar noi ne mândrim că vorbim, gândim și trăim în limba română. Poporul român a traversat timpul confruntându-se cu diverse problematici legate de limbă, însă nici negarea neamului, nici a limbii nu ne-a putut opri să luptăm, să demonstrăm că suntem români și buzele noastre rostesc cel mai frumos și mai melodios grai. Amintirile le păstrăm în cuvinte, necazurile și bucuriile le expunem în cuvinte,  istoria și cultura strămoșilor noștri o memorăm în cuvinte. Cuvinte care formează o limbă, una care a rezistat datorită măreției sale și a neamului care o… mai multe  »

Lista provizorie cu rezultatele Admiterii 2013

Gabriel Activități, Admitere
2

După o lungă aşteptare, Ministerul Educaţiei Naţionale din România a publicat astăzi o listă provizorie a candidaţilor de origine etnică română din Republica Moldova care au fost admişi ca bursieri ai statului român la studii universitare de licenţă, anul universitar 2013-2014.                           Felicitări celor admişi!!! Descarcă lista

Timişoara văzută prin ochii studenţilor basarabeni

Gabriel Activități, Admitere
0

        Dragă abituriente, au rămas zile numărate până când se va da startul admiterii la studii în România, zile care vor fi decisive pentru viitorul şi perioada studenţii tale. Echipa Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara a decis să te ajute şi a intervievat câţiva studenţi din ani mai mari despre Mica Vienă a României şi viaţa studenţească de aici.

Oferta de studii a universităţilor din Timişoara

Gabriel Admitere Etichete: , ,
0

Pentru mulţi, în momentul de faţă, întrebările cele mai actuale sunt ”Ce profesie să aleg?”, ”Ce vreau să fac pe viitor?”, ”Unde să admit?”, etc. Te pierzi în multitudinea de opţiuni, nu ştii ce alegere să faci şi care facultate, din toate cele oferite, ţi se potriveşte anume ţie. Unii de mult timp s-au hotărât deja ce vor să facă, alţii au făcut alegerea de curând iar ceilalţi poate şi acum  mai stau pe gânduri. Toată această învălmăşeală seamănă cu o competiţie în care este important să faci alegerea bună.

Balul Bobocilor Basarabeni din Timişoara 2011

Gabriel Activități, Admitere Etichete:
0

A trecut mai mult de o lună din momentul în care şi-au adunat visele într-o valiză şi au pornit să exploreze vestul. Au păşit nesiguri în „oraşul de pe Bega”, chiar şi aerul nu era ca acasă, iar amintirile a ceea ce au lăsat în urmă au încolţit adânc în sufletul lor. Toţi am trecut prin această experienţă si fiecare dintre noi a fost luat sub aripa ocrotitoare a gâscanilor.

Deschiderea vizelor pentru elevii/studentii basarabeni din Republica Moldova 2011

Gabriel Admitere, Știri
5

Actele necesare solicitării vizei pentru elevi/studenți bursieri ai statului Român Pentru elevi: – formular de viza tip D [descarcă] – paşaport valabil (original şi copie) – 2 fotografii color recente – Copia listei aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei. Inspectoratul Scolar IASI – Certificat de naştere (original şi copie) – Cazier judiciar pentru minorii care au implinit 16 ani (original si copie) – Declaraţie notarială de la ambii părinţi din care sa rezulte că aceştia sunt de acord ca minorul să-şi facă studiile în România (original şi copie) – Asigurare medicală de călătorie pentru 90 de zile (original şi copie)

Studenții basarabeni admiși la studii în România 2011

Gabriel Admitere
33

Lista provizorie a candidaţilor de origine etnică română din Republica Moldova, admişi ca bursieri ai statului român la studii universitare de licenţă în învăţământul de stat din România, începând cu anul universitar 2011-2012 prima sesiune. [descarca]

MECTS este pregatit să ajungă la cele 5000 de burse promise

Gabriel Activități, Admitere Etichete: ,
0

Astăzi, 21 august, în Tabăra Sulina, s-a desfăşurat o dezbatere la care a participat Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Domnul ministru ne-a asigurat că tinerii români din afara graniţelor ţării vor primi sprijinul ministrului în soluţionarea tuturor problemelor legate de educaţie, întrucât aceasta este valoarea de bază a naţiunii române: „Umblând prin lume, am încercat să înţeleg valorile fiecărei naţiuni.” Elevii şi studenţii din tabără au avut ocazia să-i adreseze domnului Funeriu o serie de întrebări, la care acesta a răspuns cu cea mai mare deschidere. În prezent, mulţi studenţi vor să meargă pe calea cercetării. În acest sens, Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului îi sprijină prin acordarea locurilor la doctorat pe bază de competiţie. În comparaţie cu anul 2010,… mai multe  »

Elevii basarabeni admiși la liceu în România 2011

Gabriel Admitere Etichete: ,
0

Lista cu elevii basarabeni admiși la liceu în România 2011 Rezultatele admiterii computerizate vor fi comunicate după cum urmează: 1. Pentru învăţământul preuniversitar – în data de 12.08.2011, Inspectoratul Școlar al judeţului Iaşi, afișează rezultatele concursului de admitere; 2. Pentru învățământul superior de stat acreditat – până la 20.08.2011, după cum urmează: a) Misiunilor diplomatice ale României din Republica Moldova, respectiv din Chişinău, Bălți și Cahul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe – Unitatea Publicații și Programe pentru Românii din Străinătate;