O zi dedicată cărților

O zi dedicată cărților

Data de 23 aprilie marchează Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, amintind astfel, încă o dată că lectura și cărțile rezistă în timp.

Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara este o susținătoare a tot ce înseamnă cititul în rândul tinerilor, dar în același timp e conștientă că nu toate localitățile din Republica Moldova dispun de biblioteci bine dotate. Astfel a prins viață proiectul „Donează o carte peste Prut”  care își propune soluționarea acestei probleme majore, dar și dăruirea unei noi vieți cărților demult uitate pe unele rafturi.                                                                                         Datorită oamenilor cu suflet mare am reușit să adunăm un număr impunător de cărți care așteaptă cuminți întâlnirea cu cititorii și care vor trece frontiera în timpul cel mai apropiat.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere și Imagini-cu-carti-4citiți, fiindcă astfel ajungem să ne cunoaștem mai bine propria persoană.

 

 

Lăsaţi un răspuns

Login