Etichetă: Succes în România

La Timişoara, a avut loc deschiderea oficială a Proiectului „Succes în România”

Timișoara OSB Activități Etichete:
0

Proiectul „Succes în România” a devenit o realitate şi în Timişoara. În 10 noiembrie, în incinta Sălii Senatului din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, a avut loc lansarea oficială a programului de mentorat dedicat studenţilor etnici români născuţi în afara graniţelor ţării. La eveniment au fost prezenţi iniţiatorul proiectului la Bucureşti, Marius Vetrici, Preşedintele JCI Timişoara şi coordonatorul proiectului la Timişoara – Alexandru Panfilii, Consulul Onorific al Republicii Moldova la Timişoara, Silviu Sofronie, organizatorii proiectului, 13 studenţi selectaţi în urma concursului de înscriere, mentorii care s-au implicat voluntar în acest program de mentorat, reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara şi persoane care au depăşit deja etapa de acomodare şi integrare.

Programul de mentorat „Succes în România” se lansează şi la Timişoara

Timișoara OSB Activități Etichete: ,
0

JCI Timişoara în parteneriat cu Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara, va lansa, în data de 10 noiembrie 2011, programul de mentorat „Succes în România” pentru studenţii români născuţi în afara graniţelor ţării. Acest proiect are drept scop integrarea socio-culturală a studenţilor etnici români veniţi la studii din afara ţării, precum şi susţinerea acestora în plan personal şi profesional. Participanţii la proiect urmează să fie studenţi de anul întâi, de origine română, născuţi în afara României, în ţări precum Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania, Serbia, Grecia sau altele.