Inspire Group a dat startul înscrierilor pentru ediția din această primăvară a evenimentului BuzzCamp, cu numărul de ordine 15. Pentru că ne dorim să contribuim la dezvoltarea personală și profesională a fiecărui tânăr ambițios, la ediția BuzzCamp Career Series TU ești în prim-plan.
Echipa BuzzCamp vine la Timișoara pe 14 aprilie, la Hotel Continental, să discute cu tine pe larg despre „Job vs carieră” sau mai bine zis, despre drumul de la un job care asigură costurile cotidiene la o carieră în domeniul visat.
Tu din ce categorie faci parte: astepți nerăbdător să treacă acele ore de la job sau actualul loc de muncă este chiar o etapă din planul tău de carieră?
Primul pas în parcursul profesional îl reprezintă un job, iar ca student, acesta îți asigură siguranță materială și un confort personal. Cu toate acestea, vezi locul de muncă actual doar ca pe o necesitate și oricând ai prefera să te orientezi către un alt domeniu. Primul job reprezintă și o oportunitate de a câștiga experiență, competențe profesionale și mai ales de a-ți forma o idee asupra viitorului tău parcurs.
Nu-i așa că ai auzit de oameni care se trezesc dimineața, mânați de pasiunea pentru ceea ce fac? Aceștia sunt dornici să se implice în proiecte și au sentimentul că activitatea lor are un efect important asupra societății.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că atingerea succesului și dezvoltarea unei cariere reprezintă procese de lungă durată. De aceea, cel mai indicat este să rămâi motivat și să iei inițiativă încă din studenție pentru a-ți urma visul.
Noi ne-am gândit să gasim împreună o cale pentru a te ajuta să descoperi echilibrul dintre siguranța financiară și plăcerea profesională.
Te așteptăm în cadrul conferinței „Job vs carieră”, unde reprezentanții companiilor de succes: Daniel Padurean – Trainer Național (Generali), Horatiu Pirvulescu – Assurance Executive Director (EY Romania Timisoara Office), Maria Mosorescu – Employer Branding Manager (LIDL), Carmen Novac – HR Lead (Accenture Timișoara), Dorin Stratan – Country Manager (The Smart Cube) îți vor împărtăși secrete și îți vor oferi sfaturi despre cum să-ți clădești o carieră care să îți aducă satisfacție atât din punct de vedere profesional, cât și financiar.
De asemenea, EY, Generali, LIDL, Bitdefender, Accenture, The Smart Cube, Flanco au pregătit pentru tine workshop-uri interactive.
Înscrie-te acum, asigură-ți locul aici, vino la BuzzCamp Career Series și ia-ți certificatul de BUZZCAMPer!