Seara zilei de sâmbătă a fost plină de culoare datorită tinerilor basarabeni și a publicului timișorean prezenți în Aula Magna din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Aici a fost lansat filmul basarabean „Culorile” realizat de Viorica Meșină și Atelierul „Sergiu Prodan”.
Studenții basarabeni din Timișoara, cunoscuți deja și ca OSB Timișoara au lansat Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” printr-o invitație la film, sâmbătă, 21 martie 2015. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea de Vest din Timișoara și face parte, de fapt, dintr-o seria de acțiuni ce promovează cultura și tradiția din Basarabia.
Filmul „Culorile” este o producție sută la sută basarabeană și aduce în vizorul public actuala temă a violenței domestice.
O poveste de dragoste scrisă, regizată și jucată frumos. Rolurile principale revin Irinei Vacarciuc- Ana și Ion Guzu- Andrei, care conferă viață acestui film.
De asemenea, în cadrul peliculei o regăsim pe interpreta Diana Rotaru, prezentatoarea Nata Albot, solistul trupei „Paralela 47” și prezentatorul Alecu Mătrăgună, cât și alți tineri actori, foști absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Republica Moldova.
Regizoarea Viorica Meșină atribuie fiecărei etape din relația celor doi o culoare. Totul pornește de la alb, evoluează la roz, atinge apogeul la roșu și finisează pe-o nuanță de gri.
E un film ce trebuie nu doar vizionat și depozitat acolo undeva în creier, dar dezvoltat într-o discuție și analizat mesajul, care strigă, Nu faceți așa!
La eveniment a fost prezentă și președinta Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara, Elena Grușca. Ea a mulțumit din suflet celor prezenți în sală și a prezentat pe scurt programul Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei” , care se va desfășura în perioada 27-29 martie la Timișoara.
Îi mulțumim Karinei Românu pentru poză.