În data de 1 ianuarie, Vadim Pisari, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost omorât de către un reprezentant al trupelor armate ruseşti în Zona de Securitate de pe Nistru.
Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara îşi exprimă revolta faţă de nedreptatea cauzată de „pacificatorii” ruşi din Transnistria. Solicităm efectuarea unei anchete cât mai profunde şi profesioniste, elucidarea rapidă a acestui caz şi sancţionarea celor care sunt vinovaţi de moartea lui Vadim Pisari.
De asemenea, considerăm a fi nefondate afirmaţiile Ambasadorului rus Valeri Kuzmin care a declarat că tânărul conducea un autoturism furat şi nici nu avea permis de conducere, întrucât afirmaţiile acestuia au fost dezminţite de Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova. În cele din urmă, Ambasadorul Rusiei de la Chişinău trebuie să fie expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta încurajează crima, considerând că militarul rus care a tras în tânărul de 18 ani a procedat corect. Nimic nu justifică faptul că a fost omorât un copil, mai ales că acesta nu reprezenta un pericol. Deopotrivă, un pericol pentru populaţia Transnistriei sunt trupele ruseşti care „menţin pacea şi ordinea” la punctele de trecere peste Nistru şi interzic libera circulaţie între Republica Moldova şi Transnistria. Am ajuns într-un moment în care cei care ar trebui să menţină pacea omoară copii.
Totodată, cerem retragerea trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi desfiinţarea posturilor forţelor ruse de menţinere a păcii. Militarul care l-a omorât pe Victor Pisari cu gloanţe interzise de ONU a dispărut fără urmă. Dar oare fuge cineva de justiţie atunci când ştie că nu este vinovat de faptele sale?
Astfel, solicităm:
– aplicarea consecinţelor legale pentru autorul crimei
– desfiinţarea posturilor de securitate ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul R. Moldova
– demiterea (rechemarea) Ambasadorului rus la Chişinău, Valerii Kuzmin şi părăsirea teritorului R. Moldova de către acesta.
– retragerea Armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova
Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara transmite condoleanţe familiei Pisari.