Procedura de transfer
Procedura de transfer, în esență, este destul de simplă. Pentru asta ai nevoie de 3 lucruri:
1) Acordul universității la care dorești să te transferi, că te primește;
2) Acceptul universității la care înveți, că îți permite să pleci;
3) Acordul ministerului, care te transferă atât cu locul bugetar, cât și cu bursă.
Deși procedura, în esență, este foarte simplă, în practică lucrurile sunt mai complicate. Acum voi detalia fiecare etapă:
Obținerea acceptului universității primitoare:
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să obții acordul universității la care dorești să te transferi, că te primește. Să nu crezi că e o procedură ușoară. Unele universități nu acceptă transferuri de studenți decât de la cele mai importante universități din țară. Și altele pot condiționa acceptarea ta în baza foaiei-matricole cu notele tale din primul an.
Odată ce te-ai decis la ce universitate vrei să te transferi, îi poți contacta ori prin e-mail, ori, cel mai bine, prin telefon. După ce ai primit acceptul (verbal) al universității, va trebui să le faci o vizită (la secretariatul universității sau facultății), de la care să iei un document de transfer, pe care ar trebui să fie semnătura decanului facultății, rectorului universității și ștampila universității.
Obținerea acceptului universității tale că îți permite să pleci:
Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci este să obții acceptul universității la care deja ești student, că îți permite transferul. S-ar putea să nu fie o procedură atât de ușoară precum crezi: nici o universitate nu-i place să fie părăsită de studenți în favoarea alteia. Unele s-ar putea să-ți spună că pentru inceput trebuie să obții acceptul Ministerului: nu e adevărat.Altele îți vor cere bani pentru diferite acte.
Astfel, după ce ai obținut documentul de transfer cu acceptul de la universitatea primitoare, te duci cu el la universitatea ta, pentru ca să obții, la fel, semnăturile decanului facultății, rectorului și ștampila universității. Dacă ai obținut aceste lucruri, felicitări, ai terminat partea cea mai grea a transferului. Atenție mare, însă: după obținerea acceptului universității tale, nu îți retrage documentele cu care ești înmatriculat! Mai bine așteaptă să obții și acceptul ministerului Educației, și apoi îți iei documentele: există riscul ca ministerul să-ți refuze transferul, iar tu, nefiind student al nici-unei universități, să fii obligat să te întorci acasă.
Obținerea acordului ministerului pentru transfer:
După ce ai obținut acordurile celor două universități, va trebui să scrii o cerere către minister în care să ceri să ți se permită transferul, expunându-ți și motivul. Împreună cu cererea, documentul de transfer, și copia unor acte de identitate, va trebui să faci o vizită la Ministerul Educației României, la Direcția „Români de pretutindeni”, unde le vei lăsa. Apoi, undeva în 7-10 zile vei primi un răspuns printr-o scrisoare, dacă ți se permite sau nu transferul. De regulă, ministerul răspunde pozitiv. De asemenea, dacă nu poți să te deplasezi la București, poți trimite documentele prin poștă la Ministerul Educației, cu mențiunea pentru Direcția Români de pretutindeni.
Imediat ce ai primit și acordul de la minister, îți poți retrage documentele și faci o vizită la universitatea primitoare, unde te vei înscrie (important e să ai și acceptul ministerului la tine). După asta, felicitări: vei fi student cu acte în regulă a noii tale universități.
Acum, să recapitulăm:
1) primul lucru pe care trebuie să-l faci este să obții acceptul universității la care vrei să te transferi: un document de transfer de la ei în care vei avea semnătura decanului facultății, rectorului universității și ștampila universității;
2) al doilea lucru pe care trebuie să-l faci este să obții acceptul universității tale că îți permite să pleci: semnătura decanului, rectorului și ștampila universității. În nici într-un caz nu îți retrage documentele de înmatriculare după această etapă!
3) și la final, partea cea mai simplă, este să obții acordul ministerului. Aici nu cred că vei avea probleme, ministerul fiind foarte receptiv în această problemă. Prin acordul ministerului ți se va transfera atât locul de la buget, cât și bursa.
Important de reținut:
Transferul se permite doar la o altă universitate de stat, și doar în anul II (sau și în anul III, dacă programul de licență e de patru ani). Te poți transfera și în semestrul I, și II (iarna). Preferabil ar fi ca să te transferi înainte de începutul semestrului.
Autor: Victor Ciobanu
Sursa: http://vciobanu.blogspot.com/2014/08/pentru-studentii-basarabeni-din-romania.html
3 comentarii în “Pentru studenții basarabeni din România: cum să te transferi de la o universitate la alta”
Buna!
Multumesc pentru aceste informatii!
Am o intrebare:
Pot sa ma transfer de la o facultate la alta(acelasi domeniu), din cadrul aceleeasi universitati? Dar la o alta universitate, si la o alta facultate (acelasi domeniu) ??
Daca ai putea sa ma ajuti cu un raspuns, ti-as fi recunoscator.
Multumesc anticipat!
Bună, sunt din Republica Moldova, este probabilitatea să fiu acceptată în România în anul II?
Ce motive juridice sunt convingătoare pentru Ministerul de la București, în cererea de transfer universitar România – R. Moldova?