Suntem tineri, energici, cu idei și dorință de implicare. Atunci cînd ai aceste ingrediente, dorești să le pui în aplicare. Locul potrivit este bucătăria unei organizații, care te ajută să te dezvolți personal și profesional.
Prin intermediul organizațiilor, te poți face cunoscut în rîndul altor organizații, care apără și susțin interesele comune.
OSB Timișoara, pe durata 2 – 8 august, a participat la cel mai important eveniment studențesc al anului, Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR).
Eveniment ajuns la cea de-a VIII-a ediție, care a reunit peste 300 de reprezentanți ai studenților din organizațiile studențești din România. Pe parcursul celor 7 zile de desfășurare, au avut ocazia să scoată în evidență nevoile studenților din întreaga țară și au căutat împreună soluții, unde majoritatea au adus în prim plan nevoia veșnică de finanțare a educației.
Cei peste 300 de participanții au avut ocazia să participle la cele 9 ateliere care s-au desfășurat paralel în cadrul primelor 3 zile și în urma cărora studenții au dat note guvernanților și universităților pentru responsabilitatea față de educație care o manifestă acestea.
Printre acestea regăsim:
- Ce se întâmplă cu banii universităților?
- Educație relevantă pentru societate,
- Drepturile studenților,
- Asigurarea Calității,
- Managementul Organizațiilor Studențești,
- Imaginea Organizațiilor Studențești,
- Mecanisme de presiune și influențare a deciziilor,
- Scriere de proiecte pe linii de finanțare publică,
- Atragerea și motivarea membrilor.
,,Educația nu reprezintă o cheltuială, ci o puternică investiție în viitorul societății!”, este mesajul transmis de studenţi guvernanţilor, care a avut ca scop stabilirea unei noi strategii ANOSR pentru următorul an universitar, pentru un an mai productiv cu noi proiecte de succes.
Tema discutată din acest an, ,,Responsabilitate pentru Educație!”, readuce în atenția opiniei publice propunerea studenților ca, prin acțiunea factorilor decizionali, România să ia măsuri pentru finanțarea corespunzătoare a educației, ca motor al dezvoltării de lungă durată a societății și implicare din partea tinerilor.
FOSR este evenimentul mult așteptat, care oferă șansa de a se dezbate politici educaționale pentru învățământul superior de către reprezentanți ai studenților din centrele universitare din România și organizații care susțin și apără interesele și nevoile studenților.
OSB Timișoara, aducem mulțumiri ANOSR-ului si organizatorilor din Timişoara pentru gazduirea evenimentului. Mulțumim pentru șansa de implicare și consolidare a problemelor, care au dus la marcarea unor soluții globale, care ne vor ajuta mult în buna funcționare a organizației. După vacanță ne apucăm de treabă, iar cele învățate ne vor ajuta să avem succese mari.