Dragă abituriente, au rămas zile numărate până când se va da startul admiterii la studii în România, zile care vor fi decisive pentru viitorul şi perioada studenţii tale. Echipa Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara a decis să te ajute şi a intervievat câţiva studenţi din ani mai mari despre Mica Vienă a României şi viaţa studenţească de aici.
“Timişoara, dupa câteva luni de studii, a devenit oraşul meu de suflet, oraşul pe care îl iubesc mult şi care îmi lipseşte chiar şi în vacanţele de câteva săptămâni. În primul an de studenţie m-am acomodat rapid şi am întâlnit oameni buni la suflet, care mi-au devenit foarte dragi. M-a uimit faptul că există o organizaţie a studenţilor Basarabeni – OSB Timişoara, unde membrii acesteia se implică mult în rezolvarea tuturor problemelor cu care ne confruntăm noi, Basarabenii. Nu cred că există un oraş mai frumos decât Timişoara mea dragă şi îndemn câţi mai mulţi basarabeni să vină să descopere splendoarea acesteia.” Veronica Vanica, studentă în anul III, la Facultatea de Agricultură, Universitatea de ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
“Timişoara este unul dintre cele mai mari şi mai puternice centre universitare din România, iar dacă vrei să înveţi cu adevărat ceva, atunci merită să vii la Timişoara. Universitatea “Politehnică” se situează în prima categorie a ierarhizării universităţilor şi este recunoscută chiar şi pe plan internaţional. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest este una dintre cele mai bune facultăţi de Economie din ţară. Dacă vrei să vezi o arhitectură veche şi un oraş care-şi păstrează tradiţiile şi tot ce are mai frumos, atunci ar trebui să vii la Timişoara. Lumea din vestul României este altfel pentru mine, gândesc altfel lucrurile şi într-un final suntem în Banat, iar “Banatul e Fruncea”. Alex Cucu, student în anul II, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Universitatea „Politehnica”.
“Am îndrăgit acest oraş cu mult timp înainte să vin aici. Visam practic cu ochii deschişi să fiu studentă la Timişoara. Chiar dacă am întâlnit greutăţi ca oricare, am mers încrezută spre visul meu şi eram sigură de realizarea acestuia. Timişoara este un oras foarte frumos, curat şi verde pe care l-am indragit din prima zi, cu oameni respectuoşi şi educaţi.
Să fii student la Timişoara nu este atât de uşor, dar este interesant. Distracţiile nu lipsesc, basarabeni unde te intorci, singur printre straini nu ai cum să te simţi. Nu îmi pare rau nici o secundă că am ales Timişoara, mi-am facut o groază de prieteni, am călătorit, am căpătat multe experienţe şi am devenit independentă.” Rodica Lesnic, studentă în anul II, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest.
“Odată ajunsă în Timişoara nu ştiam aproape nimic despre acest oraş. Mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu acest loc, să-mi fac prieteni. Oraşul Timişoara are multe locuri atrăgătoare şi unice în felul lor : Piaţa Operei, bine cunoscuta Catedrală, Piaţa Unirii şi multe altele. Printre primii mei prieteni s-au numărat şi membrii Organizaţiei Studenţilor Basarabeni, datorită cărora mi-a fost mai uşor să rezolv problemele legate de integrarea mea ca student în Timişoara (acte, cazare, întrebări legate de universitate, etc).
Acum sunt membră OSB şi am ocazia să mă implic în multe dintre proiectele organizaţiei, proiecte foarte interesante, şi de asemenea pot să cunosc mulţi oameni neobişnuiţi de la care am ce învăţa.” Iana Polihromova, studentă în anul III, la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Politehnica”.
Echipa OSB Timişoara îţi urează baftă la admitere şi te asteaptă cu braţele deschise în marea familie de studenţi basarabeni.
Sabina ŞIŞIANU