Donează o carte peste Prut

„Donează o carte peste Prut”

Suntem generația unde tehnologia și inovațiile sunt la un nivel foarte dezvoltat. Acum nimic nu ni se pare imposibil și inaccesibil când vine vorba de informație. Dacă ai un calculator cu acces la internet, ai ca și rezolvată problema de căutare.

Toți suntem la curent cu inovațiile și ceea ce ne oferă ele. Dar ce poate fi mai frumos și mai apreciat decât să poți ține în mâni și să poți răsfoi cărți care au o istorie și sunt trecute prin viață cu proprietarul și alături de el scriu istorie?!

Cu un scop am trecut aceste rânduri… În viață avem o misiune, să împărtășim și cu alții cele știute sau aflate de noi. E frumos să poți lăsa ceva în urma ta. De aici a și pornit ideea de a face un proiect, unde să realizăm acest vis. Orice copil are dreptul la educaţie, iar noi dorim să aducem un zâmbet pe chipul celor care chiar îşi doresc să îşi dezvolte abilităţile de comunicare și care au nevoie de ajutorul nostru. În Republica Moldova, există numeroase localităţi rurale, unde bibliotecile şi instituţiile de învăţământ  nu dispun de fonduri de cărți  pentru a-l pune la dispoziţia tinerilor şi adulţilor, sau, printre puţinele cărţi existente în patrimoniul bibliotecii, unele sunt scrise în grafie chirilică. Acest fapt este un impediment pentru populaţie, în special pentru elevi, de a avea acces la orice sursă de informare.

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara (OSB Timişoara), în colaborare cu Basarabeni Media Grup (BMG), a început desfăşurarea proiectului „Donează o carte peste Prut”. Organizatorii intenţionează să livreze cărţile la sfârşitul lunii august. Avem un scop bine stabilit, dorim să participăm la îmbogăţirea colecţiilor existente în bibliotecile din satele Republicii Moldova printr-o donaţie de carte. Orice donaţie este bine venită și va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat.

Dorim să promovăm valoarea și cultura românească în rândul tinerilor din mediul rural, care sunt  privați de la această facilitate, dar care doresc să aibă un viitor și au un scop în viață.  Împreună vom reuși, de la un gest mic vom ajunge la o adevărată realizare. Atunci când ai de toate și nu apreciezi asta, altul se poate bucura de acest dar și îți va fi recunoscător pentru ajutorul acordat.

Nicolae Steinhardt spunea „Dăruind vei dobândi”. Tu vei dărui o carte, ei vor primi un Dar. Dar care le va îmbogăți bibliotecile și cunoștințele.

Contribuie și Tu la promovarea culturii! Ajută tinerii care vor să aibă de unde se informa și învăța.

Ne puteţi dona cărţi în punctele de colectare:

–   Sediul Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara.  Adresă: Timişoara, str. FC Ripensia, Cămin C16, parter.

Program: Miercuri    14-00   –   18-00;

               Sâmbătă   13-00   –   17-00.

Pentru mai multe detalii nu ezitați să ne contactați:

Email: osbtimisoara@gmail.com.

facebook.com/DoneazaOCartePestePrut

8 comentarii în “Donează o carte peste Prut

  1. Salutare !!!! De peste prut….tocmai de la Cahul. Realizati un proiect de nota zece…as fi bucuros ca acest proiect sasi gaseasc zimbetul si la Cahul si mai indeosebi in comunele raionului care este poarta de sud a Moldovei…

  2. Salut!
    As avea o intrebare: cam ce carti ati primit pana acum? Stiu ca suna ciudat :)dar acum, cu ofertele acestea gen adevarul, se gasesc carti bune la preturi mici. Poate ca multa lume din cei ce vor sa ajute vor apela la astfel de oferte si atunci se poate ajunge in situatia ca primiti multe exemplare pentru o anumita carte. Daca se stie ce anume se primeste (in masura in care acest lucru este posibil), poate se mai „niveleaza” oferta.
    Multumesc,

  3. Salut Riva,
    Noi colectăm cărți artistice pentru copii/elevi (cu alte cuvinte beletristică), pentru bibliotecile din Republica Moldova.

  4. Buna!
    Are importanta anul editarii cartilor?
    Intreb asta pentru ca avem carti din timpul copilariei, din seria „biblioteca scolarului” care, desi editate prin anii ’70-’80, sunt intr-o stare destul de buna.
    Va sunt de folos?

  5. Salut Laura,
    Nu are importanta anul editarii, sunt binevenite toate cartile.

  6. Buna Carmen,

    Cerem scuze pentru raspunsul atat de intarziat. Sunt foarte bune cartile pe care doresti sa le donezi, si ar fi foarte utile elevilor din Republica Moldova. Daca mai este valabila oferta ne poti contacta la numarul de telefon 0784044752.

    Multumim, o zi buna sa ai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *