Tinerii nu vor grațiere de urgență!

Tinerii nu vor grațiere de urgență!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) susțin alinierea legislației penale la deciziile Curții Constituționale a României și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, dar solicită retragerea actualelor proiecte de Ordonanță de Urgență a Guvernului referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale. Reprezentanții tinerilor consideră că adoptarea acestor propuneri în afara Parlamentului României, fără o dezbatere publică reală și într-un mod care face imposibilă sau irelevantă pentru anumite categorii de persoane chiar și o eventuală decizie ulterioară de neconstituționalitate creează suspiciunea că, pe lângă scopul declarat, actele urmăresc și diverse interese private și ar putea cuprinde inclusiv prevederi neconstituționale care se doresc a fi adoptate și aplicate imediat.

Organizațiile semnatare apreciază o serie de măsuri pozitive adoptate și/sau asumate de acest guvern, precum suplimentarea consistentă a investiției în educație, diverse măsuri care vizează reintegrarea tinerilor fără ocupație sau dezvoltarea antreprenoriatului. În același timp, reprezentanții tinerilor se opun oricăror măsuri care elimină (din) răspunderea funcționarilor publici pentru fapte de corupție și asimilate acestora și, în general, elimină răspunderea lor pentru folosirea unei demnități sau funcții publice în urmărirea unor interese private și în dauna interesului public, indiferent dacă aceste efecte rezultă prin modificarea legislației penale sau prin grațiere. De asemenea, structurile semnatare sunt îngrijorate de perspectiva grațierii unor condamnați pentru infracțiuni care presupun violența și infracțiuni sexuale, chiar dacă persoanele vizate au peste 60 de ani.

Astfel, ANOSR, CTR și CNE solicită guvernului să supună dezbaterii parlamentare și publice corespunzătoare orice inițiative care vizează modificarea legislației penale și/sau a efectelor unor condamnări penale și să retragă actualele proiecte de Ordonanță de Urgență. De asemenea, solicităm Guvernului să renunțe la propunerile de modificare a legislației penale prin care îngreunează identificarea și condamnarea persoanelor care au comis infracțiuni și care nu sunt impuse explicit prin decizii ale Curții Constituționale a României, inclusiv modificări prin care se îngreunează denunțul sau demararea anchetelor în cazul abuzului în serviciu prin termene limită restrictive, necesitatea unei plângeri prealabile sau prin stabilirea unui prag minim  pentru prejudiciu.anosr_94007-2016-10-12-001

Sursa: www.anosr.ro

Lăsaţi un răspuns

Login