Blog

De 15 ediții suntem alături de voi!

Gabriel Activități
0

Ziua de 27 martie are o semnificație istorică deosebită pentru basarabenii din Timișoara, și nu numai. A 27-a zi a lunii martie, anul 1918, reprezintă un moment crucial în istoria Basarabiei, în această zi, după mai mult de un secol de dominație țaristă, Basarabia se uneşte cu Regatul României.

De 15 ani, Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara sărbătorește această dată istorică, de o mare importanță pentru poporul român, prin organizarea Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”. Anul acesta, Timișoara găzduiește cea de-a XV-a ediție a festivalului.

„Deschiderea oficială” a avut loc în incinta Hotelului Timișoara, la ora 18:00. Invitați de onoare au fost primarul Timișoarei – Nicolae Robu, domnul prorector al Universității de Vest din Timișoara – Mădălin Bunoiu, consulul Onorific al Republicii Moldova la Timișoara – Silviu Sofronie și Andrei Motoc – profesor universitar la catedra de medicină, director al departamentului de Marketing, PR și Consiliere din cadrul UMFT.

OSB Timișoara, reprezentând studenții are o strânsă colaborare cu ligile din Timișoara și întreaga țară. O dovadă a acestui fapt a fost prezența președinților a 2 organizații și anume: Vlad Cherecheș de la Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara și Vlad Răuțu de la liga ETC (LSFETc) . De asemenea, am fost onorați să avem la evenimentul nostru un reprezentant ANOSR – Maria Nemeș, Vlad Garboni de la Casa de Cultură a Studenților și Mihai Vilcea de la Fundația Județeană de Tineret Timiș.

Invitații au adresat cuvinte de laudă organizatorilor festivalului din acest an, dar au subliniat și importanța zilei de 27 martie pentru poporul român. Cea care a deschis seara a fost actuala președintă a OSB Timișoara, Elena Grușca, iar evenimentul a fost moderat de Ghenadie Rudei, membru al organizației.

„Inițiativa tinerilor din Republica Moldova pentru un viitor mai bun” a fost tema dezbaterii, care s-a desfășurat în doua parte a evenimentului de deschidere. În cadrul acestei dezbateri au participat atât studenți basarabeni, cât și din România, împărtășind viziunile și experiența lor. Totuși, boboceii au fost cei mai atrași de subiect, ei au dat întrebări și au primit răspunsuri.

Făcând un rezumat, deschiderea Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei” a fost pe măsura așteptărilor. Oameni importanți, membri OSB motivați și subiecte interesante de discuție.

Festivalul continuă, mai sunt încă două zile cu evenimente, la fel de frumoase.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.