Blog

„TE PROVOC SĂ IEȘI LA VOT”

Romina Activități
3

OSB Timișoara lansează astăzi campania de promovare a alegerilor parlamentare  „ Te provoc să ieși la vot” . Obiectivul principal al acestei campanii este de informare și mobilizare a basarabenilor atât din România, cât și din Republica Moldova să meargă la vot.

Pentru că schimbarea pornește de la NOI, pentru că nouă ne pasă, pentru că și ție îți pasă, mergi la vot și alege-ți viitorul. Să nu uităm că dreptul la vot, până la urmă, nu este doar un drept, este și o obligație, obligație pe care o avem noi față de noi înșine și față de țara în care am crescut.  Să nu fim indiferenți, să nu-i lăsăm pe alții să aleagă pentru noi! În 30 noiembrie noi votăm viitorul, iar de alegerea noastră depinde bunăstarea și dezvoltarea țării .Te provoc la vot

Pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, pe teritoriul României, vor fi deschise 11 secții de votare în următoarele orașe: București, Iași, Timișoara, Cluj Napoca, Galați, Brașov, Constanța, Bacău, Suceava. La Timișoara se va putea vota la secția de votare nr.347 localizată pe strada Cluj nr.12, Colegiul Național de Artă Ion Vidu.

OSB Timișoară TE PROVOACĂ SĂ IEȘILA VOT!!!

 

3 comentarii în “„TE PROVOC SĂ IEȘI LA VOT”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *