Ziua națională a României

Ziua națională a României

Marea Unire de la Alba Iulia 1918 este unul din evenimentele cele mai semnificative în istoria României. Atunci, prin Actul Unirii, s-a înfăptuit ceea ce se aștepta de ani de zile – unirea cu România a tuturor provinciilor româneşti, Basarabia fiind prima care s-a unit cu Patria Mamă.

La împlinirea a 94 de ani de la semnarea acestui act, în data de 1 decembrie 2012, toți românii sunt prezenți cu sufletul în Alba Iulia, iar în fiecare oraș se organizează manifestări pentru a consemna această dată istorică.

Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara felicită românii de pretutindeni cu această sarbatoare minunată, care ne reamintește încă o dată că suntem un popor puternic și unit.

Să ne arătăm demni în continuare de a ne numi poporul roman și să nu dăm uitării aceste evenimente prețuind ceea ce au făcut strămoșii noștri pentru noi.

După cum spunea Marele Voievod, Ștefan cel Mare „Țara aceasta nu este a noastră, și nici a copiilor noștri. Ea este a strănepoților nepoților noștri.” Să nu uităm acest lucru.

Lăsaţi un răspuns

Login