Blog

Oferta de studii a universităţilor din Timişoara

Gabriel Admitere Etichete: , ,
0

Pentru mulţi, în momentul de faţă, întrebările cele mai actuale sunt ”Ce profesie să aleg?”, ”Ce vreau să fac pe viitor?”, ”Unde să admit?”, etc. Te pierzi în multitudinea de opţiuni, nu ştii ce alegere să faci şi care facultate, din toate cele oferite, ţi se potriveşte anume ţie.

Unii de mult timp s-au hotărât deja ce vor să facă, alţii au făcut alegerea de curând iar ceilalţi poate şi acum  mai stau pe gânduri. Toată această învălmăşeală seamănă cu o competiţie în care este important să faci alegerea bună.

Fie că te-ai decis deja, fie că mai analizezi fiecare oportunitate, alegerea unei profesii şi, respectiv, a unei facultăţi este o alegere foarte importantă pentru tine. Probabil n-o auzi pentru prima oară, dar aceasta este ceea ce vei face pe viitor, munca ta ce te va reprezenta ca om, ca personalitate. Anume din acest motiv trebuie să simţi că profesia aleasă este pentru tine şi timpul  va fi petrecut util şi-ţi va aduce satisfacţie. În aceste condiţii la sigur vei avea succese şi vei avansa în viitoarea ta carieră. Şi alegerea oraşului în care urmează să-ţi faci studiile contează deoarece trebuie să te simţi confortabil în acel loc.

Pentru a-ţi face alegerea mai uşoară, OSB Timişoara îţi aduce mereu cele mai noi şi utile informaţii cu privire la admitere pentru ca tu să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu.

Oraşul Timişoara este bine cunoscut în regiunea de vest a României, şi nu numai, ca unul dintre cele mai puternice centre universitare, având un campus studenţesc cu o suprafaţă impunătoare unde studenţii beneficiază de toate condiţiile pentru o perioadă de studii de neuitat : universităţi ce oferă studii de înaltă calitate, laboratoare dotate cu echipamente moderne, cămine renovate, cadre didactice profesionale, etc. Orice alegere a profesiei ai face, în Timişoara găseşti toate condiţiile necesare pentru realizarea ta profesională.

Daca de mic copil distrugeai maşinuţele şi te vedeai inginer, îţi poti înfăptui visul la Universitatea ”Politehnica” care oferă facultăţile de:
– Inginerie Chimică (3 locuri),
– Calculatoare şi Tehnologia Informaţională, (5 locuri),
– Ingineria Sistemelor, (5 locuri),
– Ingineria Instalaţiilor (5 locuri),
– Inginerie Civilă (5 locuri),
– Inginerie Electrică (2 locuri),
– Inginerie Energetică (2 locuri),
– Elecgtronică şi Telecomunicaţii (5 locuri),
– Ingineria Materialelor (2 locuri),
– Ingineria Mediului (5 locuri),
– Inginerie Industrială (5 locuri),
– Ştiinţe Inginereşti Aplicate (2 locuri),
– Inginerie Mecanică (5 locuri),
– Mecatronică şi Robotică (2 locuri),
– Arhitectură (2 locuri),
Total : 55 locuri la fără bursă, fără taxă.

Dacă eşti o persoană creativă şi doreşti să-ţi dezvolţi calităţile de comunicare, Universitatea de Vest vine cu oferta următoare :
– Chimie (1 loc),
– Fizică (3 locuri),
– Informatică (1 loc),
– Matematică (1 loc),
– Geografie (1 loc),
– Ştiinta Mediului (1 loc),
– Biologie (2 locuri),
– Educaţie fizică şi Sport (5 locuri),
– Ştiinţe ale Educaţiei (2 locuri),
– Asistenţă Socială (2 locuri),
– Sociologie (1 loc),
– Ştiinţe Administrative (1 loc),
– Ştiinţe ale Comunicării (4 locuri),
– Administrarea Afacerilor (1 loc),
– Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică (1 loc),
– Contabilitate (1 loc),
– Economie (1 loc),
– Finanţe (1 loc),
– Management (1 loc),
– Marketing (1 loc),
– Economie şi Afaceri Internaţionale (1 loc),
– Drept (2 locuri),
– Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (2 locuri),
– Ştiinţe Politice (2 locuri),
– Arte Vizuale (2 locuri),
– Limbă şi Literatură (15 locuri),
– Limbi Moderne Aplicate (5 locuri),
– Filozofie (3
locuri),
– Istorie (3
locuri),
– Studii Culturale (3
locuri),
– Teologie (3
locuri),
Total : 73 locuri la fără bursă, fără taxă.

Dacă însă ai ales o cauză nobilă şi doreşti să salvezi vieţile oamenilor, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara te aşteaptă cu următoarea ofertă de studii :
– Farmacie (1 loc),
– Medicină (1 loc),
– Medicină dentară (1 loc),
Total : 3 locuri la fără taxă, fără bursă.

Universitatea de ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara de asemenea îţi oferă :
– Medicină Veterinară (1 loc),
– Horticultură (2
locuri),
– Silvicultură (2
locuri),
– Biotehnologii (3
locuri),
– Ingineria Produselor Alimentare (1 loc),
– Zootehnie (3
locuri),
– Inginerie şi Management (2
locuri),
Total : 14 locuri la fără bursă, fără taxă.

Sunt multe aspecte care e necesar să le iei în considerare, însă pana la urmă este alegerea ta şi numai tu poţi decide ce vrei să faci pe viitor. Nu ai decât de câştigat dacă alegi să urmezi studiile în România.
Urmează-ţi cu încredere visul, iar noi  vom fi întotdeauna aici pentru  a te ajuta în realizarea lui.

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.