Blog

Revelion în stil vechi

Radu Pascaru Activități Etichete: ,
0

Spritul Sărbătorilor de Iarnă va rămâne în Timişoara până în data de 13 ianuarie 2012. Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara te invită să întâlnim împreună Revelionul in stil vechi.
Ţi-e dor de atmosfera Sărbătorilor de Iarnă petrecute acasă? De mirosul de brad şi de clinchetul clopoţelului? De urătorii de la geam? De Moş Crăciun care îl aşteptam nerăbdători în noaptea dintre Ani?
Vino vineri, 13 ianuarie 2012, ora 21:00, în Club No Name, să sărbătorim împreună Revelionul pe stil vechi într-o ipostază modernă, dar de unde nu va lipsi Moş Crăciun şi Crăciuniţele lui. Petrecerea se va desfăşura sub forma unui Bal Mascat, deci, dacă îţi doreşti să reprezinţi vreun personaj care l-ai îndrăgit, acum ai ocazia. Cea mai originală şi atractivă costumaţie va fi premiată. Pentru a menţine atmosfera vremurilor când iernile îşi făceau simţită prezenţa, invităm la petrecerea noastră şi doritorii să ure toţi invitaţii serii. Cetele de urători, formate din minim 8 persoane, care vor reprezenta cât mai reuşit tradiţiile basarabene şi ne vor încânta cu cele mai frumoase urături, vor fi premiate.
Ia-ţi prietenii, colegii, cunoscuţii şi nu rata Super Revelionul 2012 petrecut în Timişoara, în stil basarabean. Alături de noi te aşteaptă multe surprize, concursuri şi desigur „Bătrânul” Moş Crăciun şi Frumoasele lui Crăciuniţe. Tu ai fost cuminte anul acesta?
Rezervări: 0757905258 Aurica
Preţ intrare: 5 Ron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *